ANCONAV (Asociaţia Constructorilor de Nave din România) a fost înfiinţată în 1995, ca urmare a unei iniţiative a şantierelor navale şi a companiilor din industria orizontală, asumandu-şi rolul de platformă de comunicare între firmele active din industria navală românească. Aceasta trecea printr-o perioadă de adaptare la noile condiţii de piaţă şi era din ce în ce mai mare nevoie de colaborare pentru păstrarea competitivităţii. De-a lungul anilor, asociaţia şi-a păstrat rolul de partener în relaţia cu autorităţile române pentru promovarea industriei navale şi de promotor al cooperării între companii.
Privatizarea şantierelor navale şi dezvoltarea în România a industriei orizontale (firme de proiectare, furnizori de echipamente navale, furnizori de servicii) au dus în timp la creşterea numerică a mebrilor asociaţiei şi la cristalizarea rolului acesteia la nivel naţional şi internaţional.
Afilierea ANCONAV la Asociaţia Europeană a Constructorilor de Nave –CESA, apoi la SEA – European Ships and Maritime Equipment Association – şi participarea împreună cu reprezentanţii Ministerului Economiei, la Grupul de lucru din cadrul OCDE, a reprezentat o etapă firească în integrarea activităţii companiilor româneşti la nivel european şi mondial.
În ciuda dificultăţilor inerente de la începutul anilor ‘90, şantierele navale, cu o singură excepţie, au reuşit să îşi continue activitatea şi să se dezvolte pe noi pieţe din domeniu. În decursul celor 25 de ani, portofoliile de comenzi ale şantierelor româneşti s-au diversificat, România fiind cunoscută ca jucător important în industria offshore şi militară.
În prezent, România este în primele cinci ţări europene producătoare de nave şi un furnizor important de echipamente şi servicii la nivel mondial.
Care sunt avantajele competitive ale industriei navale româneşti?
După perioada anilor ‘70 – ’80, când au apărut noi şantiere navale, iar cele cu tradiţie au investit în noi facilităţi de producţie, adaptarea la noile condiţii tehnologice a continuat după anii ’’90 şi, în special după privatizarea şantierelor navale, prin programe consistente de investiţii. Pe de altă parte, tradiţia existentă în domeniul construcţiilor navale şi oportunităţile oferite au atras în mod constant tineri dornici să performeze. Deşi şcolile profesionale au dispărut la începutul anilor 2000, şantierele navale au înfiinţat centre de formare acreditate şi au continuat să formeze specialişti. În acelaşi timp, relaţia cu facultăţile de profil a dus la un parteneriat de succes între sistemul educaţional şi companii, din ce în ce mai rar întâlnit după 1990. Putem sintetiza avantajul competitiv al industriei navale româneşti prin trei factori cheie – educaţie, preţ, inovare. Într-o piaţă globală precum cea a construcţiilor navale, factorul competitiv preţ, omniprezent la începutul anilor 2000, nu putea rămâne ca avantajul principal al industriei româneşti. Atragerea tinerilor către meseriile de bază din şantiere şi menţinerea unei capacităţi de proiectare care au putut realiza integrarea noilor tehnologii, reprezintă în continuare puncte forte ale României în această industrie.
De asemenea, dezvoltarea unor companii care pot oferi servicii şi echipamente, atât pentru şantierele navale româneşti cât şi pentru alte industrii, duce la obţinerea unui avantaj competitiv incontestabil.
Păstrarea şi dezvoltarea acestor avantaje competitive sunt esenţiale pentru asigurarea sustenabilităţii industriei româneşti. În acelaşi timp, exploatarea capacităţii de inovare din domeniu trebuie extinsă prin dezvoltarea unor centre de excelenţă ce vor putea fi implicate în proiecte de cercetare din domeniu. Companiile româneşti au fost implicate în proiecte europene de cercetare–inovare, dar ponderea este inferioară activităţii de producţie. Atragerea unor proiecte de anvergură şi dezvoltarea centrelor de proiectare, după modelul sectorului automotive, vor duce la consolidarea activităţii de producţie. În acelaşi timp, facultăţile de profil vor trebui să îşi asume un rol din ce în ce mai mare în activitatea de cercetare–inovare şi să dezvolte baze sustenabile, care vor putea servi atât la creşterea competenţelor absolvenţilor, cât şi la sprijinirea companiilor în implementarea de noi tehnologii.
În acelaşi timp, sustenabilitatea industrie navale româneşti trebuie susţinută şi prin dezvoltarea pieţei pentru navele construite în România. Realizarea unui cluster de profil care să dezvolte relaţiile de colaborare între producători, beneficiari, entităţi de reglementare şi sistemul educaţional este esenţial pentru asigurarea unei pieţe interne şi exploatarea avantajelor competitive de către companiile româneşti. În acest sens, ANCONAV trebuie să îşi asume rolul de promotor al unui astfel de demers şi să dezvolte relaţiile cu celelalte asociaţii patronale şi cu Guvernul în constituirea clusterului şi atragerea de fonduri pentru dezvoltare sectorului de transport naval. Companiile româneşti pot beneficia de avantajul competitiv al industriei navale din ţara noastră şi de performanţa specialiştilor români. Dezvoltarea acestui cluster poate fi fundamentul dezvoltării pe terment lung al sectorului naval şi un instrument important în alinierea obiectivelor tuturor părţilor care activează în acest domeniu.
Concluzii
Ţinând cont de estimările privind necesarul de capacităţi de construcţie pe termen lung la nivel mondial şi de nivelul de performanţă actual, putem concluziona că industria navală românească are capabilitatea de a juca un rol important în domeniu, la nivel european, dar trebuie în continuare să lupte pentru asigurarea capacităţilor de inovare şi dezvoltarea unei pieţe interne care poate susţine o parte din producţia şantierelor navale.
Nota
Lucrarea a fost prezentată în cadrul Conferinţei „Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”, care s-a desfăşurat la Galaţi ,în perioada 9-10 octombrie 2015, cu tematica „Dezvoltarea companiilor prin inovare” .Organizarea conferinţei s-a făcut cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos” . Dl ing. Florin Spătaru a fost membru în Comitetului local de de organizare.